Abordare

Ce este IAC?

Academia Internațională a Conștiinței efectuează cercetări asupra
dezvoltării conștiinței (numită și suflet, spirit, principiu inteligent, ATMAN,
esență personală a individului) și realizează programe educaționale pe baza
acestor cercetări.

Cum studiați sufletul
și de ce ar fi cineva interesat? Pare un pic esoteric și nepractic.

Cuvântul CONȘTIINȚĂ
este de preferat în locul celui de “suflet” din cauza conotațiilor pe care le
are acesta din urmă. Conștiința nu are nimic esoteric sau neabordabil deoarece
singura conștiință la care avem acces direct este conștiința noastră, iar noi trăim
cu noi înșine și ne experimentăm pe noi înșine (cu conștiința noastră sau cu
sufletul nostru) în fiecare moment și în orice împrejurare. Astfel, a ne studia
și a ne înțelege este important (cine suntem cu adevărat, ce ne dă sentimentul
de împlinire, ce activități și scopuri dau sens existenței noastre). Prinurmare, nu vă puteți cunoaște propriul potențial (unde puteți să ajungeți) dacă
nu vă cunoa șteți propria esență (cine sunteți cu adevărat). Dacă gândiți căsunteți doar un corp fizic care crește, are o profesie, întreține o familie, îmbătrânește,
plantează un copac și moare – concepția dvs despre propriul potențial va fi
diferită de cea pe care ați avea-o dacă ați simți în adâncul ființei voastre că
sunteți o conștiință aflată într-o călătorie evoluționară de-a lungul mai
multor vieți.

Ce este conștința?

Este același lucru cu a întreba “ce e electricitatea?”. Conștiința
este mult mai complexă decât electricitatea și decât creierul omenesc și nu știm
exact ce este. Conștiința, sau esența sinelui, pare a fi ceva fără formă și gen,
un principiu inteligent individual ce există dincolo de spațiu și timp, în
multiple dimensiuni (fizice și non-fizice) și care acumulează experiență de-a
lungul a diferite vieți în corpuri fizice. Conștiința se dezvoltă pe trei direcții
primare – cunoaștere sau inteligență, afecțiune sau sentiment și voință. De
asemenea, se pare că are patru vehicule ale
manifestării
sau nivele de exprimare energetică (în filozofia hindusă kosha
sau straturi ale minții). Ele constau în: un vehicul fizic, un vehicul
energetic, un vehicul emoțional și un vehicul mental (dintre care ultimele trei
sunt nonfizice și sunt responsabile de toate experiențele paranormale și
transcedentale). Acestor vehicule le corespund diferite nivele ale realității
(dimensiuni, planuri) la fel de reale ca cel fizic și care pot fi, de asemenea,
experimentate.

Cum pot să mă percep
eu însumi drept conștiință?

IAC susține cursuri și ateliere care oferă instrumentele și
tehnicile pentru experimentarea autocunoașterii la un nivel mai profund. Spre
exemplu, multe persoane care au avut experiențe extracorporale, le consideră ca
fiind unele dintre cele mai puternice experiențe transformatoare ale vieții, cu
un impact mult mai puternic decât alte tipuri de experiențe spirituale.

Experiențele în afara
corpului par periculoase și “din altă lume”.

Experiențele în afara corpului nu sunt nici periculoase,
nici “din altă lume”. Sunt pur și simplu o experiență temporară o imortalității,
avută în perioada când, în mod normal, dormiți sau visați. Pentru cei mai mulți
această experiență este benefică și are un impact permanent asupra ideii de
sine. Cărțile referitoare la experiențele în apropierea morții sunt pline de astfel
de întâmplări transformatoare (deși o experiență extracorporală se poate întâmpla
oricând și într-un mod sigur, nu numai în urma unor experiențe traumatice sau în
apropierea morții). Experiențele extracorporale sunt cu certitudine sigure,
deoarece oamenii le au în fiecare noapte, în timpul somnului, dar nu le conștientizează
din cauza reflexului de pierdere a lucidității.

IAC studiază numai
experiențele extracorporale (OBE)?

Nu. IAC deține un vast volum de cunoștințe ale unei noi științe
numită “conștientologie” – știința ce studiază conștiința. În acest nou domeniu
cercetarea este îndreptată către aspectele multidimensionale (spirituale) ale conștientizării
și dezvoltării personale, acesta fiind motivul pentru care oamenii sunt învățați
cum să aibă experiențe extracorporale și alte experiențe paranormale – pentru valoarea
lor tranformatoare și creșterea capacității de a-i ajuta și pe alții să se înțeleagă.

Asta înseamnă că îi învățați
pe oameni să folosească globul de cristal și să vadă viitorul?

Uneori oamenilor nu le place cuvântul “paranormal” pentru că
le sugerează o persoană ce privește într-un glob de cristal ca să citească
viitorul. Oricum, capacitățile paranormale sunt absolut naturale și oricine le
are până la un anumit nivel. La fel cum creierul are modul său de percepere și
procesare a informațiilor, așa și conștiința în sine are un mod mai
“paranormal” de percepere și prelucrare a informațiilor. De exemplu, dacă percepeți
“senzații” legate de o anumită persoană înainte de a o cunoaște, și de regulă
se dovedește că aveți dreptate, această senzație poate fi considerată percepție
paranormală. Într-o manieră foarte tehnică IAC își propune să ajute oamenii să-și
dezvolte aceste capacități astfel încât să fie mai receptivi la lumea
înconjurătoare, s-o perceapă la un nivel mai profund și cu un grad mai mare de discernământ.
Capacitățile paranormale ajută mult și în dezvoltarea abilității de a empatiza și
de a simți mai bine nevoile celorlalți.

Cum funcționează
abilitățile paranormale și de ce sunt importante?

Când oamenii sunt “paranormali” și au talentul de a primi
informații într-un mod care transcende mijloacele fizice obișnuite, ei nu fac altceva
decât să se ridice la un nivel de frecvență a energiei la care alți oameni nu
au acces în mod obișnuit. Această energie este numită adesea și chi, prana,
energie subtilă sau uneori energie PSI. IAC preferă termenul BIOENERGIE (sau energie a vieții).

Există mai multe tipuri și niveluri ale fenomenelor
paranormale, de la simțirea “vibrațiilor” și vederea aurei la a avea intuiții
profunde despre viață, la a avea experiențe extracorporale sau chiar experiența
iluminării și conștiinței cosmice. Pentru a explica aceste fenomene putem
realiza o analogie cu sistemul nervos – cu toții avem un sistem nervos
“paranormal” ce îl completează pe cel fizic și care poate accesa anumite tipuri
de informații și de energii. “Sistemul nervos paranormal” poate fi sensibilizat
prin tehnici bioenergetice care folosesc concentrarea mentală și controlul atenției.
Odată ce o persoană devine mai senzitivă, “al șaselea simț” se dezvoltă asemenea
unui mușchi, devenind un organ obișnuit al experimentării cotidianului.

Are conștientologia un
guru sau un maestru?

Nu există un guru sau o autoritate centrală în conștientologie.
IAC consideră că responsabilitatea personală nu este transferabilă ci aparține
fiecăruia dintre noi și că evoluția este rezultatul propriei dorințe, a discernământului,
a perseverenței, a efortului personal, și nu al încredințării voinței și a
energiei personale în “mâinile” unui guru sau ale unui maestru.

Conștientologia provine
dintr-o tradiție spirituală?

Conștientologia se bazează pe experiența umană și nu provine
din alte tradiții spirituale ale trecutului.

Abordarea conștientologică este una a rațiunii și a cunoașterii
empirice (validarea experiențelor prin confruntarea cu alte experiențe personale
sau ale altor persoane). Un alt aspect al abordării conștientologice afirmă că trebuie
“să păstrăm ce e bun și să îmbunătățim restul”, făcând referire la toate
cunoștințele existente legate de conștiința umană. Astfel că, în studiul conștiinței,
folosirea unei tehnici bioenergetice din yoga poate avea un efect evolutiv uriaș,
deși alte aspecte ale tradiției yoghine să fie depășite și să nu mai poată fi
folosite, fiind specifice structurii unui anumit guru.

Conștientologia este un tip de filozofie și o metodă complet
adaptabilă oricărei descoperiri care există deja în știință sau în alt domeniu
al cumoașterii umane. Ceea ce distinge conștientologia de alte tradiții este
focalizarea pe cercetare. De exemplu, anumite studii în parapsihologie pot
indica faptul că rezultatele rugăciunii, ale reiki-ului sau ale altor tipuri de
energie vindecătoare, depind de intenția sau energia emițătorului. Oricum, atât
timp cât multe tradiții se concentrează pe un anumit set de tehnici specifice și
nu se extind dincolo de acestea, în cadrul acestora nu vor apărea întrebări de
tipul: “care tehnică este mai eficientă?”. Conștientologia deschide câmpul
posibilităților și încurajează acest fel de întrebări.

Cum poate să existe o
știință a conștiinței?

În același mod în care știința operează cu uniformitatea
naturii, conștientologia presupune că există o uniformizare în experiența umană
și în modul în care aceasta este structurată. De exemplu, limbajul există
pentru că oamenii sunt capabili să împărtășească semnificații, care vin din
interiorul lor și sunt subiective. Știința operează în același mod, dezvăluind
semnificații. Conștientologia abordează anatomic studiul conștiinței până la
nivelul existenței unui vocabular specializat pentru toate fenomenele și
experiențele subtile, iar cei ce o studiază pot folosi acest limbaj tehnic pentru
descrierea și compararea experiențelor.

Prin ce se deosebeste
IAC de alte organizații care studiază conștiința, experiențele extracorporale
sau dezvoltarea personală?

Chiar dacă este o organizație care studiază și predă tehnici
de dezvoltare a capacităților paranormale, IAC susține un scepticism  rațional, științific. Pe peretele fiecărei
organizații conștientologice este scris: “Nu
crede în nimic, nici chiar în ceea ce spune IAC
. Experimentează! Ai propriile
experiențe
!”. IAC nu este afiliată nici unei religii, organizații politice
sau guvernamentale, nu încurajează și nu se angajează în activități ca
spionajul paranormal, controlul minții sau alte forme invazive de folosire a
energiei și abilităților paranormale.

Dacă oamenii trebuie
să aibă propriile experiențe, înseamnă că nu puteți să le dovediți că experiențele
paranormale există? Nu vreți să le dovediți asta?

Nu. Scopul IAC nu este să schimbe opiniile oamenilor. Unele
grupuri încearcă să realizeze acest lucru prin convingere și manipulare, dar
IAC consideră aceasta ca fiind o formă de spălare a creierelor. IAC nu vrea să
impună noi credințe oamenilor, pentru că, dacă acestea nu se bazează pe
experiența personală, ele sunt la fel de goale și fără valoare ca vechile
credințe. De asemenea, dacă fenomenele paranormale provoacă adesea reacții
puternice, este mai puțin recomandat să încerci să convingi oamenii, chiar și
cu evidența datelor obtinuțe din cercetarea paranormală. IAC face cercetări
asupra experiențelor oamenilor (prin chestionare, rapoarte personale și alte
metode științifice) și încurajează folosirea tuturor atributelor minții (rațiunea,
intuiția sau alte abilități psihice) pentru a realiza o imagine a conștiinței și
universului cât mai exactă, cât mai complexă și mereu îmbunătățită. În orice
caz, scopul nu este acela de a convinge oamenii ci numai de a-i informa și a-i învăța
tehnicile care îi pot ajuta să experimenteze multidimensionalitatea realității
pentru ei înșiși.

Vorbește IAC despre Dumnezeu
sau  despre cine a creat universul ?

Este posibil ca adevărul absolut să existe, iar universul
probabil că are o cauză inteligentă. Poziția IAC este că, încercând să găsim răspunsuri
la întrebări de genul: cum a fost creat
universul și cine sau ce sunt responsabili de asta?
,  este similar cu a-i cere unui gândac să înțeleagă
motivația umană. Nu am ajuns în stadiul în care să ne eliberăm de filtrul
umanului încât să înțelegem ce s-a întâmplat cu adevărat. În loc să se lase
prinsă în mari teorii despre toate aceste aspecte, IAC are un repertoriu de
adevăruri relative, care sunt mult mai practice pentru viața de zi cu zi. O
strategie sau o tehnică  bună din zona cercetării  noastre psihologice sau spirituale este mult mai
importantă pentru dezvoltarea personală decât poate fi orice mare teorie
unificatoare.